Dimineata

Ora 6:00 . Aud zgomote si ceva ma loveste cu putere. Nu e nimic...doar un biberon.
Deschid ochii si prima imagine e cea a copilului meu, care rade ca apucat, nu pentru ca ar fi visat ceva amuzant si frumos, ci pentru ca si-a vazut mama strambandu-se de durere.
Cu greu incerc sa ma dezlipesc de perna calda si ispititoare, printre rugaminti fierbinti si repetate de genul " Mamiii, vleau lapeee"
Ametita, ciufulita si total dezorientata ma ridic din pat, mecanic iau biberonul care zace pe covor si ma indrept spre bucatrie pentru a ma conforma misiunii date.
Dupa ce rezolv "cazul", ma intorc in camera intunecata, unde sper sa mai lancezesc pentru inca macar o ora. Dupa 10 minute aud un bazait si un fericit si triumfator  "Gataaaa! Am leusiiit!" si calculatorul porneste taraganat...Dupa alte 5 minute un  "Maaaammmiiii, vleau deseene!" rasuna disperat in camera, si imediat ce indeplinesc si aceasta misiune se face liniste...
Cafea, cafea, cafea....asta ma salveaza cu siguranta, imi spun incurajator...
Cu o cana mare in care e cafeaua imbietoare si fierbinte si o tigara, reusesc usor-usor sa trec in plan real, chiar prea real....si imediat realizez ca timpul a trecut cu o viteza inspaimantatoare...